Să primim prin Spirit

Într-o dimineaţă, când slujeam ca tânăr misionar în Beaumont, Texas, colegul meu s-a îmbolnăvit şi a avut nevoie să se odihnească. Ascultând de sfatul preşedintelui nostru de misiune pentru astfel de situaţii, mi-am tras un scaun lângă fereastra deschisă a apartamentului nostru care era situat la etajul patru şi am început să citesc din Cartea lui Mormon.

Curând, m-am cufundat în scripturi şi, după o perioadă, am ajuns la Alma capitolul 29, versetele 1 şi 2:

„O, cum aş dori să fiu un înger şi să pot avea împlinită dorinţa inimii mele, ca să pot să merg şi să vorbesc cu trâmbiţa lui Dumnezeu, cu un glas care să cutremure pământul şi să strig pocăinţă către fiecare popor!

Da, aş dori să declar către fiecare suflet, cu un glas ca de furtună, pocăinţa şi planul mântuirii, pentru ca el să se pocăiască şi să vină la Dumnezeul nostru, pentru ca să nu mai fie jale pe faţa pământului“.

Pe măsură ce cugetam la cuvintele lui Alma, acestea au devenit foarte personale. Colegul meu şi cu mine am bătut la sute de uşi în Beaumont, oferindu-ne să împărtăşim mesajul nostru, dar am avut un succes limitat. În mintea mea, începusem să-mi imaginez cum ar fi fost dacă eu aş fi fost un înger şi aş fi putut să declar pocăinţă cu un glas care să cutremure pământul. M-am uitat în jos, pe fereastră, la oamenii care mergeau pe stradă. Mi-am imaginat cum ar fi fost dacă aş fi stat acolo, strălucind ca un înger, cu mâinile ridicate, vorbind cu un glas ca de furtună. Mi-am imaginat clădirile zgâlţâindu-se şi oamenii căzând la pământ. În circumstanţele pe care mi le-am imaginat, ei ar fi putut să aibă o dorinţă neaşteptată de a asculta ceea ce aveam de spus!

Dar apoi, am citit versetul următor: „Dar iată, sunt un om şi păcătuiesc în dorinţa mea; căci ar trebui să fiu mulţumit cu lucrurile pe care Domnul mi le-a dat mie“ (v. 3).

M-am simţit umil când am înţeles că Domnul îi iubeşte pe toţi copiii Săi şi că are un plan pentru lucrarea Sa. Rolul meu era să-mi fac partea.

M-am simţit, de asemenea, umil când am înţeles un alt lucru. În acel moment, am ştiut că ceea ce citeam nu era ficţiune – era ceva real. Fiind liniştit şi calm în timp ce citeam, am fost umplut cu lumină şi cu înţelegerea că acest Alma a fost o persoană reală, că a trăit şi că el şi-a dorit, de asemenea, foarte mult să împărtăşească cu alţii mesajul Evangheliei.

Dacă m-aţi fi întrebat în acel moment: „Ştii că acest lucru este adevărat?“, v-aş fi răspuns: „Absolut!“. În acel moment, mi-a devenit foarte clar faptul că primeam o mărturie spirituală despre adevărul Cărţii lui Mormon.

Pe măsură ce am reflectat asupra acelei experienţe – şi asupra multor astfel de experienţe pe care le-am avut de atunci – am ajuns să înţeleg mai bine cât de important este să primeşti prin Spirit. Deseori, ne concentrăm, într-un mod adecvat, asupra importanţei de a preda cu ajutorul Spiritului. Dar trebuie să ne amintim că Domnul acordă o importanţă egală, dacă nu una mai mare, faptului de a primi prin Spirit. (Vezi D&L 50:17-22.)

O astfel de primire constituie un model fundamental al Evangheliei. Este stabilită chiar în rânduiala prin care noi suntem confirmaţi ca membri ai Bisericii. În această rânduială, suntem instruiţi „să-L primim pe Duhul Sfânt“. Aceasta este o invitaţie oficială de a acţiona pentru a primi acest dar minunat.

Pe măsură ce am conştientizat mai bine acest principiu, am înţeles că scripturile sunt pline de doctrine referitoare la primire. Aşa cum preşedintele Boyd K. Packer a spus: „Nici un alt mesaj nu apare de mai multe ori în scripturi, sub mai multe forme, decât: ’Cereţi şi veţi primi’“ („Reverence Invites Revelation“, Ensign, noiembrie 1991, p. 21).

La baza existenţei stării noastre de încercare se află alegerea de a-L accepta pe Isus ca fiind Hristosul. Apostolul Ioan ne-a învăţat:

„A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit.

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu“ (Ioan 1:11-12).

O persoană nu poate decât să cumpănească la cât de multe daruri şi binecuvântări pe care nu le primim sunt în jurul nostru. Domnul a spus: „Pentru că, la ce îi serveşte unui om dacă i se acordă un dar, şi el nu primeşte darul? Iată, el nu se bucură de ceea ce i se dă lui, nici de acela care îi dă darul“ (D&L 88:33).

În cadrul adunărilor Bisericii noastre, în timpul studiului nostru personal şi al celui făcut împreună cu familia şi chiar în această zi, în timp ce-i ascultăm pe profeţii şi pe apostolii Domnului, unii dintre noi vor primi mai mult decât alţii. De ce? Înţeleg faptul că aceia care primesc cu adevărat, fac cel puţin trei lucruri pe care ceilalţi nu le fac.

Primul lucru: ei caută. Trăim într-o lume care se concentrează asupra distracţiei, o lume în care majoritatea oamenilor sunt spectatori. Fără să ne dăm seama, putem să ne aflăm în situaţia de a veni la conferinţă sau de a merge la Biserică având următoarea atitudine: „Iată-mă; acum inspiră-mă“. Devenim pasivi din punct de vedere spiritual.

În schimb, dacă ne concentrăm pentru a căuta şi pentru a primi Spiritul, devenim mai puţin preocupaţi de faptul că învăţătorul sau vorbitorul ne captează sau nu atenţia şi devenim mai preocupaţi să acordăm atenţie Spiritului. Amintiţi-vă că a primi este un verb. Este un principiu al acţiunii. Este o exprimare fundamentală a credinţei.

Al doilea lucru: cei care primesc simt. Deşi ajunge în minte şi în inimă, revelaţia este de cele mai multe ori simţită. Până când nu învăţăm să fim atenţi la aceste sentimente spirituale, nu recunoaştem, de regulă, nici măcar Spiritul.

Într-o conversaţie recentă, pe care am avut-o cu una dintre nurorile mele, ea a spus că noi îi putem ajuta chiar şi pe copiii mici să recunoască aceste sentimente care vin de la Spirit. Le putem adresa întrebări cum ar fi: „Cum te simţi atunci când citim împreună această scriptură? Ce simţi că te îndeamnă Spiritul să faci?“ Aceste întrebări sunt bune pentru noi toţi. Acestea arată dorinţa de a primi.

Al treilea lucru: aceia care primesc prin Spirit intenţionează să acţioneze. Aşa cum ne-a învăţat profetul Moroni, pentru a primi o mărturie despre Cartea lui Mormon, trebuie să întrebăm „cu intenţie adevărată“ (Moroni 10:4). Spiritul ne învaţă atunci când intenţionăm în mod sincer să facem ceva în legătură cu ceea ce învăţăm.

În timp ce mi-am recitit jurnalul pentru a înţelege şi pentru a învăţa mai mult din experienţa pe care am avut-o atunci când am fost misionar, mi-am dat seama că, deşi am citit înainte din Cartea lui Mormon, ceea ce s-a întâmplat în acea dimineaţă în Beaumont a fost diferit deoarece eu am fost diferit. Aşa neexperimentat cum am fost, cel puţin în acel moment, am fost sincer în încercarea de a căuta şi de a simţi, iar intenţia mea a fost aceea de a pune, cu credinţă, în practică ceea ce am învăţat. Ştiu acum că astfel de mărturii sunt disponibile în mod obişnuit pentru fiecare dintre noi, dacă vrem să le primim.

Cartea lui Mormon este cuvântul lui Dumnezeu. Isus este Hristosul. Evanghelia a fost restaurată şi noi ne aflăm, cu adevărat, în prezenţa apostolilor şi profeţilor moderni.

Mă rog în această zi şi mă voi ruga întotdeauna, ca noi să învăţăm să primim mai bine, ca noi să găsim cu adevărat bucurie atât în dar cât şi „în acela care… dă darul“.

În numele lui Isus Hristos, amin.