Adunarea Israelului risipit

În timpul străvechi, Domnul l-a binecuvântat pe tatăl Avraam cu promisiunea de a face din urmaşii săi un popor ales.¹ Referiri la acest legământ apar pretutindeni în scripturi. Acesta includea şi promisiunile că Fiul lui Dumnezeu avea să se nască din urmaşii lui Avraam, că anumite ţinuturi aveau să fie moştenite, că naţiuni şi neamuri ale pământului aveau să fie binecuvântate prin seminţia sa şi multe altele.² Deşi unele părţi ale legământului au fost împlinite deja, Cartea lui Mormon ne învaţă că acest legământ avraamic va fi împlinit numai în aceste zile din urmă!³ În ea, se subliniază, de asemenea, că noi facem parte din poporul de legământ al Domnului.⁴ Avem privilegiul de a participa personal la împlinirea acestor promisiuni. Această perioadă în care trăim este minunată!

Ca descendente ale lui Avraam, triburile lui Israel din vechime au avut acces la autoritatea preoţiei şi la binecuvântările Evangheliei dar, în cele din urmă, poporul s-a revoltat. Oamenii i-au ucis pe profeţi şi au fost pedepsiţi de Domnul. Zece triburi au fost duse în robie în Asiria. Din acea perioadă, ele s-au pierdut din analele omenirii. (Evident, cele zece triburi nu sunt „pierdute“ pentru Domnul). Celelalte două triburi au rămas în ţara lor o scurtă vreme şi, apoi, din cauza răzvrătirii lor, au fost duse în robie în Babilon.⁵ Când s-au întors, ele s-au bucurat de trecere în ochii Domnului dar, din nou, ele nu L-au mai cinstit. Oamenii L-au respins şi L-au defăimat. Un Tată iubitor, dar îndurerat, a declarat: „Vă voi împrăştia printre neamuri“⁶ şi aşa a făcut – i-a împrăştiat printre toate naţiunile.

Promisiunea pe care a făcut-o Dumnezeu de a aduna Israelul risipit a fost exprimată la fel de clar.⁷ Isaia, de exemplu, a prevăzut că, în zilele din urmă, Domnul avea să trimită „soli iuţi“ acestui popor care a fost atât de „tare şi puternic“.⁸

Această promisiune de a aduna, care se găseşte în multe pasaje din scripturi, va fi împlinită la fel de sigur cum au fost împlinite profeţiile despre risipirea lui Israel.⁹

Înainte de răstignirea Sa, Domnul Isus Hristos a întemeiat Biserica Sa. Aceasta cuprindea apostoli, profeţi, cei şaptezeci, învăţători şi aşa mai departe.¹⁰ Şi Învăţătorul Şi-a trimis ucenicii în lume pentru a predica Evanghelia Sa.¹¹

După o vreme, Biserica, aşa cum a fost stabilită de Domnul, a căzut într-o degradare spirituală. Învăţăturile Sale au fost modificate; rânduielile Sale au fost schimbate. Marea apostazie a venit, aşa cum fusese prezis de Pavel, care a ştiut că Domnul nu avea să vină din nou „înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă“.¹²

Această mare apostazie a urmat tiparul care pusese capăt fiecărei dispensaţii anterioare. Prima, a fost în perioada lui Adam. Apoi, au venit dispensaţiile lui Enoh, Noe, Avraam, Moise şi alţii. Fiecare profet a avut misiunea divină de a propovădui despre divinitate şi doctrina Domnului Isus Hristos. În fiecare epocă, aceste învăţături au fost menite să-i ajute pe oameni. Dar nesupunerea lor a avut ca rezultat apostazia. Astfel, toate dispensaţiile anterioare au fost limitate în timp şi loc. Au fost limitate în timp, pentru că fiecare a sfârşit în apostazie. Au fost limitate ca loc, la un segment relativ mic al planetei Pământ.

Astfel, o restaurare completă a devenit necesară. Dumnezeu, Tatăl, şi Isus Hristos l-au chemat pe profetul Joseph Smith să fie profetul acestei dispensaţii. Toate puterile divine ale dispensaţiilor anterioare aveau să fie restaurate prin el.¹³ Această dispensaţie a plenitudinii timpurilor nu avea să fie limitată în timp sau loc. Nu avea să se sfârşească în apostazie şi avea să umple lumea.¹⁴

Aşa cum au profeţit Petru şi Pavel, toate lucrurile aveau să fie restaurate în această dispensaţie. De aceea, din această restaurare avea să facă parte şi mult aşteptata adunare a Israelului risipit.¹⁵ Este un preludiu necesar al celei de a Doua Veniri a Domnului.¹⁶

Această doctrină a adunării este una dintre învăţăturile importante ale Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Domnul a declarat: „Eu vă dau vouă un semn… când Eu voi aduna pe poporul Meu din rătăcirea lui îndelungată, o, casă a lui Israel, şi voi întemeia iarăşi Sionul Meu printre ei“.¹⁷ Scoaterea la iveală a Cărţii lui Mormon este un semn pentru întreaga lume că Domnul a început să-l adune pe Israel şi să împlinească legămintele pe care El le-a făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov.¹⁸ Noi, nu numai că propovăduim această doctrină, dar şi participăm la punerea ei în practică. Facem acest lucru în timp ce contribuim la adunarea poporului ales al Domnului, de ambele părţi ale vălului.

Cartea lui Mormon este esenţială pentru această lucrare. În ea se declară doctrina adunării casei lui Israel.¹⁹ Ea îi determină pe oameni să înveţe despre Isus Hristos, să creadă Evanghelia Sa şi să se alăture Bisericii Sale. De fapt, dacă nu ar fi fost Cartea lui Mormon, promisa adunare a lui Israel nu ar fi avut loc.²⁰

Pentru noi, cinstitul nume al lui Avraam este important. Este menţionat în mai multe versete din scripturile restaurării decât în toate versetele din Biblie.²¹ Avraam este legat de toţi membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.²² Domnul a reafirmat legământul avraamic, în zilele noastre, prin profetul Joseph Smith.²³ În templu, noi primim binecuvântările noastre supreme, ca urmaşi ai lui Avraam, Isaac şi Iacov.²⁴

Această dispensaţie a plenitudinii timpurilor a fost plănuită de Dumnezeu ca timp de adunare, atât în cer, cât şi pe pământ. Petru a ştiut că, după o perioadă de apostazie, va veni restaurarea. El, care a fost cu Domnul pe Muntele Schimbării la Faţă, a spus:

„Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare…

pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi profeţi din vechime“.²⁵

În timpurile moderne, apostolii Petru, Iacov şi Ioan au fost trimişi de Domnul cu „cheile împărăţiei [Sale] şi o dispensaţie a Evangheliei pentru zilele din urmă; şi pentru plenitudinea timpurilor“, în care El va „aduna toate lucrurile într-unul, atât pe cele care sunt în cer, cât şi cele de pe pământ“.²⁶

În anul 1830, profetul Joseph Smith a aflat despre un mesager ceresc, numit Elias, care poseda cheile aducerii la îndeplinire a „restaurării tuturor lucrurilor“.²⁷

Şase ani mai târziu, a fost dedicat Templul Kirtland. După ce Domnul a acceptat casa sfântă, mesagerii cereşti au venit cu cheile preoţiei. Moise a apărut²⁸ „şi a încredinţat cheile pentru adunarea lui Israel din cele patru părţi ale lumii şi pentru aducerea celor zece triburi din ţara din nord.

După aceasta, Elias a apărut şi a încredinţat dispensaţia Evangheliei lui Avraam, spunând că prin noi şi prin seminţia noastră toate generaţiile noastre de după noi vor fi binecuvântate“.²⁹

Apoi, Ilie profetul a venit şi a proclamat: „Iată, a venit din plin timpul care a fost spus prin gura lui Maleahi – mărturisind că el [Ilie] va fi trimis înainte de venirea măreţei şi groaznicei zile a Domnului – pentru a întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva întreg pământul să fie lovit cu un blestem“.³⁰

Aceste evenimente au avut loc în ziua de 3 aprilie 1836³¹, împlinind profeţia lui Maleahi.³² Cheile sacre ale acestei dispensaţii au fost restaurate.³³

Din fericire, invitaţia de a „[veni] la Hristos“³⁴ poate fi făcută şi celor care au murit fără o cunoaştere a Evangheliei.³⁵ Pentru o parte din pregătirea lor este nevoie de eforturile pământene ale altora. Noi reconstituim arbori genealogici, întocmim foi pentru grupuri de familii şi facem muncă în templu în numele celor decedaţi, pentru a aduna oamenii la Domnul şi la familiile lor.³⁶

Aici pe pământ, munca misionară este esenţială pentru adunarea lui Israel. Evanghelia trebuia dusă întâi la „oile pierdute ale casei lui Israel“.³⁷ Ca urmare, slujitorii Domnului au plecat în lume să proclame restaurarea. În multe naţiuni, misionarii noştri i-au căutat pe cei din Israelul risipit; au scotocit în „crăpăturile stâncilor“ şi au devenit pescari de oameni, ca în timpurile străvechi.³⁸

Alegerea de a veni la Hristos nu depinde de locul în care trăieşti; depinde de angajamentul individual. Oamenii pot fi „aduşi la cunoaşterea Domnului“³⁹, fără a-şi părăsi ţara. Este adevărat că, în zilele de la începuturile Bisericii, convertirea însemna deseori şi emigrarea. Dar acum, adunarea are loc în fiecare naţiune. Domnul a decretat stabilirea Sionului⁴⁰ în orice ţinut şi naţiune în care El a hotărât ca sfinţii Săi să se nască. Scripturile prezic faptul că oamenii „vor fi adunaţi acasă, în ţările moştenirii lor, şi se vor stabili în toate ţările făgăduite lor“.⁴¹ Fiecare naţiune este locul de adunare pentru poporul ei.⁴² Locul de adunare a sfinţilor brazilieni este Brazilia; locul de adunare a sfinţilor nigerieni este Nigeria; locul de adunare a sfinţilor coreeni este Coreea şi aşa mai departe. Sion înseamnă „cei care au inima pură“.⁴³ Sionul este oriunde se află sfinţi neprihăniţi. Cu ajutorul publicaţiilor, mijloacelor de comunicaţie şi al relaţiilor dintre congregaţii, aproape toţi membrii au acces la doctrinele, cheile, rânduielile şi binecuvântările Evangheliei, indiferent de locul în care se află.

Tăria spirituală va depinde întotdeauna de modul în care trăieşte o persoană, nu de locul în care trăieşte. Sfinţii din toate ţările au drepturi egale la binecuvântările Domnului.

Această lucrare a Dumnezeului Atotputernic este adevărată. El trăieşte. Isus este Hristosul. Aceasta este Biserica Sa, restaurată pentru a împlini destinul ei divin, inclusiv promisa adunare a lui Israel. Preşedintele Gordon B. Hinckley este profetul lui Dumnezeu astăzi şi eu depun mărturie despre acestea, în numele lui Isus Hristos, amin.