El are încredere în noi!

Acum câţiva ani, sora Ellis şi cu mine am fost chemaţi pentru a conduce Misiunea São Paulo Nord, Brazilia. Această chemare însemna că urma să fim departe de casă, timp de trei ani. Datorită situaţiei familiale şi a afacerilor noastre, ne-am hotărât să păstrăm casa şi afacerile noastre în Houston şi să nu le vindem.

Când am început să facem aranjamentele necesare, a devenit clar că va fi nevoie ca avocatul nostru să pregătească o împuternicire. Aceasta este un document legal care dă unei alte persoane autoritatea de a face orice în numele nostru. Această persoană, cu acest document, putea vinde casa noastră sau alte bunuri, putea împrumuta bani în numele nostru, putea cheltui banii noştri sau chiar putea vinde afacerea noastră. Gândul de a da cuiva atât de multă putere şi autoritate asupra bunurilor noastre era înspăimântător.

Ne-am hotărât să dăm împuternicirea noastră unei persoane în care aveam încredere, un bun prieten şi partener de afaceri, care a exercitat această împuternicire şi autoritate foarte bine. El a făcut ceea ce am fi făcut noi dacă eram acolo.

Stimaţi fraţi, gândiţi-vă la ceea ce ne-a dat nouă Domnul – puterea şi autoritatea Sa! Puterea şi autoritatea de a acţiona în toate lucrurile care aparţin lucrării Sale!

Cu această putere a preoţiei şi, când este necesar, cu autorizaţia acelora care au cheile potrivite, noi putem realiza rânduielile salvării în numele Lui: botezăm pentru iertarea păcatelor, confirmăm şi conferim Duhul Sfânt, conferim preoţia şi îi rânduim pe alţii în oficiile preoţiei şi realizăm rânduielile din templu. În numele Lui putem administra Biserica. În numele Lui noi putem binecuvânta, putem fi învăţători de acasă şi chiar îi putem tămădui pe cei bolnavi.

Ce încredere ne-a acordat Domnul! Gândiţi-vă la aceasta, dragi fraţi, EL are încredere în noi!

Înainte de a primi preoţia, noi am fost deja pregătiţi şi probaţi. Am exercitat credinţa în Isus Hristos, ne-am pocăit, am fost botezaţi şi am primit darul Duhului Sfânt. Nivelul experienţei pe care l-am avut la rânduirea noastră a fost diferit. Dar procedeul divin a fost acelaşi. Noi ne-am rugat şi am fost intervievaţi de către cei care deţineau cheile preoţiei. Am fost susţinuţi printr-un vot al membrilor din cadrul unităţii Bisericii. Am fost rânduiţi de către o persoană cu autoritate şi autorizată să facă acest lucru.

Domnul are grijă de preoţia Sa. Exercitarea puterii şi autorităţii Lui este o încredere sacră.

Cât este de minunat că am câştigat încrederea lui Dumnezeu! El are încredere în dumneavoastră! El are încredere în mine!

Când primim preoţia, o facem prin legământ. Un legământ este o promisiune reciprocă. El promite să ne binecuvânteze în anumite condiţii. Noi promitem să îndeplinim aceste condiţii. Dacă facem astfel, Domnul totdeauna Îşi respectă cuvântul şi ne binecuvântează. De obicei, El ne dă mai mult decât a fost înţelegerea. El este foarte generos.

Când primim Preoţia lui Melhisedec, primim ceea ce se numeşte „jurământul şi legământul“ preoţiei. Noi promitem Domnului două lucruri şi El ne promite două lucruri. Noi promitem să fim „credincioşi astfel încât să [obţinem] aceste două preoţii“ şi credincioşi în „îndeplinirea cu credinţă şi sârguinţă [a chemărilor noastre]“. El promite că noi vom fi „sfinţiţi prin Spirit“. După ce suntem credincioşi până la sfârşit în toate lucrurile, El promite că „tot ceea ce are Tatăl Meu [ne] va fi dat [nouă]“ (vezi D&L 84:33-41).

Domnul îi binecuvântează pe copiii Lui prin slujirea noastră în cadrul preoţiei. Pentru a ne ajuta să reuşim în slujirea cu credinţă în cadrul preoţiei, El ne dă îndrumări şi avertizări. El a făcut acest lucru prin scripturi şi continuă să ne îndrume prin conducătorii noştri şi prin îndemnurile Duhului Sfânt.

Scripturile conţin multe pasaje de îndrumare şi avertizare pentru deţinătorii preoţiei. Unul dintre cele mai bune este reprezentat de secţiunea 121 din Doctrină şi legăminte. În acele câteva versete, Domnul ne învaţă că preoţia poate fi exercitată numai în dreptate. Noi trebuie să-i tratăm pe alţii prin convingere, prin răbdare îndelungată şi prin bunătate. El ne aminteşte importanţa carităţii şi a virtuţii în menţinerea constantă a tovărăşiei Duhului Sfânt.

Acea secţiune, de asemenea, ne avertizează de acele atitudini şi fapte care ne vor face să pierdem puterea preoţiei. Dacă „aspirăm la onorurile oamenilor“, încercăm să „ascundem păcatele noastre“, încercăm să „ne satisfacem mândria“ sau „ambiţia inutilă“sau căutăm să „exercităm controlul“ asupra altora, pierdem puterea preoţiei (vezi vv. 35-37). Din acest moment vom practica vicleşugul preoţesc. Vom părăsi slujirea lui Dumnezeu şi ne vom angaja noi înşine în slujirea Satanei.

Va fi bine pentru deţinătorii preoţiei să studieze din nou, cu regularitate, secţiunea 121 din Doctrină şi legăminte. Este uşor de înţeles de ce profeţii noştri moderni au subliniat necesitatea de a ne menţine demnitatea şi ne-au dat îndrumarul Pentru întărirea tineretului ca un ghid care să ne ajute.

Unul dintre motivele pentru care trebuie să ne menţinem demnitatea este acela că niciodată nu ştim când vom fi chemaţi să folosim preoţia.

Când fiul nostru Matthew avea cinci ani, el a căzut de pe trambulina înaltă a piscinei din apropierea noastră. El a căzut pe puntea de beton şi a suferit o fractură la cap şi o comoţie cerebrală. A fost dus în grabă de un elicopter Life Flight la Centrul Medical Houston pentru intervenţie de urgenţă. Aveam nevoie imediată de ajutorul preoţiei. Învăţătorul nostru de acasă şi conducătorul preoţiei erau amândoi demni şi pregătiţi în acel moment. Ei i-au dat o binecuvântare lui Matthew şi el s-a însănătoşit complet.

Trebuie să fim pregătiţi în orice moment. Aşa cum spun cercetaşii: „Fiţi pregătiţi“.

Cu siguranţă noi vrem să evităm vicleşugul preoţesc. Dar apostolul Pavel ne-a avertizat de un alt pericol. El ne-a avertizat că în zilele noastre vor fi acei „având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea“ (2 Timotei 3-5).

Cum putem noi, în calitatea de conducători ai preoţiei, să avem o formă de evlavie, dar să-i tăgăduim puterea? Ar putea fi o cauză faptul că noi deţinem preoţia, dar nu o exercităm, că vizităm doar familiile noastre, fără să le asigurăm învăţământul de acasă, că ne rugăm pentru unele persoane într-o rânduială sau rânduire, în loc să le binecuvântăm, că realizăm lucrarea Domnului cât de bine putem fără să ne rugăm pentru a cunoaşte şi a îndeplini voinţa Sa după placul Lui?

Amintiţi-vă sfatul pe care ni l-a dat Domnul prin Nefi, sfat care spune că noi „nu trebuie să [facem] nimic pentru Domnul până când în primul rând nu [ne rugăm]“ (2 Nefi 32:9).

Cu ani în urmă, am fost chemat să slujesc drept consilier în preşedinţia ţăruşului Houston Texas North. Am studiat parabola talanţilor. Vă amintiţi povestea. Un om trebuia să plece într-o altă ţară, astfel încât le-a încredinţat slujitorilor săi avuţia sa. Unul a primit cinci talanţi, altul doi şi ultimul a primit unul. După întoarcerea sa, el le-a cerut socoteala.

Slujitorul care primise cinci şi i-a dat înapoi zece şi slujitorul a luat doi şi a dat înapoi patru au fost declaraţi slujitori buni şi credincioşi. Dar ce mi-a atras atenţia a fost slujitorul care primise unul şi care a avut grijă de el şi l-a înapoiat în siguranţă stăpânului. Am fost surprins de răspunsul stăpânului. „Rob viclean şi leneş!… luaţi-i dar talantul… şi aruncaţi-l în întunericul de afară“ (vezi Matei 25:14-30).

Aceasta părea să fie o reacţie aspră faţă de cineva care părea că încercase să aibă grijă de ce i se dăduse. Dar, Spiritul m-a învăţat adevărul – Domnul aşteaptă altceva! Am ştiut în acel moment că fiecare dintre noi va sta într-o zi înaintea lui Dumnezeu şi va da socoteală despre slujirea în preoţia noastră şi despre administraţia noastră. Am făcut noi o schimbare? În cazul meu, era situaţia ţăruşului Houston Texas North mai bună când am fost eliberat din funcţie decât atunci când am fost numit?

Suntem recunoscători că Domnul ne învaţă cum să fim mai productivi, cum să facem o schimbare. „Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă“ (Ioan 15:5). Dacă exercităm preoţia Sa în felul Lui, urmând îndrumarea pe care o primim de la slujitorii Lui şi prin Spiritul Său, vom fi slujitori buni şi credincioşi!

Dragii mei fraţi în preoţie, Domnul Isus Hristos, Salvatorul şi Mântuitorul nostru, trăieşte! El ne cunoaşte. El ne iubeşte. El ne-a acordat încrederea Lui, dându-ne preoţia şi autoritatea Sa. Eu sunt martorul acestui adevăr. Mă rog să folosim puterea şi autoritatea Sa pentru a îndeplini voinţa Lui după dorinţa Sa.

Deoarece îi vom asculta pe preşedintele Hinckley, pe preşedintele Monson şi pe preşedintele Faust, eu îmi depun mărturia mea personală că fiecare dintre ei este un profet, un văzător şi un revelator. Sunt nerăbdător să ascult sfatul lor. În numele lui Isus Hristos, amin.