În braţele dragostei Lui

Stimatele mele surori, ce prilej minunat mi se oferă să vă vorbesc în această importantă conferinţă a Societăţii de Alinare. Am ascultat, în această seară, cuvântările minunate rostite de femei cu o mare credinţă şi capacitate. Vreau ca preşedinţia Societăţii de Alinare să ştie că noi avem deplină încredere în ea. Le mulţumim pentru tot ce fac. Suntem recunoscători pentru tema pe care au ales-o din Cartea lui Mormon, din 2 Nefi – „Îmbrăţişat pentru veşnicie în braţele dragostei Lui“ (vezi 2 Nefi 1:15). Femeile din Societatea de Alinare sunt, cu adevărat, îmbrăţişate pentru veşnicie în braţele Domnului nostru.

După părerea mea, aceasta este cea mai măreaţă organizaţie a femeilor din lume. Este o creaţie dată de Dumnezeu. Joseph Smith a vorbit şi a acţionat ca un profet când a organizat Societatea de Alinare în anul 1842. Atunci, el a spus: „Organizarea Bisericii lui Hristos nu a fost niciodată perfectă până la organizarea femeilor“ (Sarah M. Kimball, „Early Relief Society Reminiscences“, Mar. 17, 1882, Relief Society Record, 1880-1892, Arhivele Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, p. 30).

Astăzi, numărul membrelor Societăţii de Alinare este de aproximativ cinci milioane. Este organizată în multe naţiuni şi propovăduieşte în multe limbi. Ea le include în rândurile ei pe toate femeile Bisericii de 18 şi peste 18 ani. Printre ele se află tinere fete necăsătorite, femei care nu au fost niciodată căsătorite; cele care sunt văduve sau divorţate, cele cu soţi şi familii, cele în vârstă, multe dintre care şi-au pierdut tovarăşii eterni.

Un prieten de altă credinţă a spus odată: „SZU înseamnă Slujire, Zâmbet plin de dragoste, Unitate în devotament“. Dar ce înseamnă Societatea de Alinare? Ce înseamnă? Daţi-mi voie să încerc să vă spun ce înseamnă.

Societatea de Alinare înseamnă dragoste. Ce lucru remarcabil este să vezi dragostea bunelor femei, a uneia faţă de cealaltă. Între ele există legăturile dragostei, prieteniei şi respectului reciproc. Această organizaţie este, de fapt, singura sursă de asocieri prietenoase a multor femei.

Este în instinctul femeii să se îndrepte plină de dragoste către cei cu necazuri şi nevoiaşi. Programul de bunăstare al Bisericii este descris ca bizuindu-se pe preoţie, dar el nu ar putea funcţiona fără Societatea de Alinare.

Societatea de Alinare înseamnă educaţie. Fiecare femeie din Biserică are obligaţia de a obţine toată educaţia pe care o poate obţine. Aceasta îi va îmbogăţi viaţa şi îi va oferi mai multe ocazii de a reuşi în viaţă. Îi va asigura deprinderi utile în caz că va avea nevoie de ele.

Săptămâna trecută am primit, de la o mamă necăsătorită, o scrisoare din care doresc să vă citesc. Ea spune:

„Au trecut 10 ani de când aţi vorbit despre familia noastră la conferinţa din luna octombrie 1996… Sfatul şi încurajarea pe care ni le-aţi dat, mie şi altor surori necăsătorite, mi-au călăuzit paşii în viaţă în fiecare zi. Expresia care a devenit mottoul şi sloganul meu… este ’Fă cât poţi mai bine’ şi acesta este lucrul pe care încercăm să-l facem eu şi fiii mei.

Toţi cei patru fii ai mei au absolvit liceul şi seminarul. Doi dintre ei au slujit în misiuni cu timp deplin. Toţi muncim pentru a ne asigura cele necesare traiului şi continuăm să fim fideli şi credincioşi în Evanghelie. Avem un sentiment deosebit pentru că ştim că am reuşit singuri în ultimii ani… Ai un sentiment de împlinire când poţi, încă o dată, să stai pe picioarele proprii şi poţi să asiguri cele necesare familiei tale. …

Am fost, de asemenea, încurajată să mă întorc la colegiu. Este greu să lucrezi cu normă întreagă şi să mergi la şcoală seara. Această experienţă mi-a lărgit perspectiva asupra vieţii şi m-a ajutat să fiu o persoană mai bună. Familia mea, membrii episcopiei şi colegii de serviciu m-au sprijinit şi voi absolvi colegiul în luna decembrie a acestui an.

După ce am meditat la binecuvântarea mea patriarhală, postind şi rugându-mă, am putut să stabilesc unele ţeluri realiste pentru viaţa mea pe care le-am folosit ca pe un ghid care să mă ţină pe calea principiilor Evangheliei. Particip la adunări, mă rog în fiecare zi şi îmi plătesc zeciuiala. Îmi… iau chemarea de învăţătoare vizitatoare foarte în serios. …

Biserica este adevărată şi este o onoare şi un privilegiu să fiu considerată o membră demnă şi binecuvântată a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Noi suntem conduşi prin inspiraţie de la un Tată Ceresc iubitor, care ne cunoaşte şi doreşte ca noi să progresăm şi să creştem. Vă mulţumesc pentru cuvintele dumneavoastră de încurajare de acum zece ani şi pentru multele cuvinte inspirate care vin de la Domnul prin slujitorii Săi. Eu ştiu că sunt un copil al lui Dumnezeu şi că viaţa mea este binecuvântată prin faptul că sunt membră a Bisericii Sale“.

Societatea de Alinare înseamnă bizuire pe forţele proprii. Cel mai bun depozit de alimente nu-l reprezintă clădirile pline de grâne ale organizaţiei de bunăstare, ci recipientele şi sticlele din căminele oamenilor noştri. Ce lucru plăcut este să vezi recipiente cu grâu şi orez şi fasole sub paturi sau în cămările femeilor care au luat responsabilitatea asigurării bunăstării în propriile mâini. Este posibil ca aceste alimente să nu fie foarte gustoase, dar vor fi hrănitoare daca va trebui să fie folosite.

Societatea de Alinare înseamnă sacrificiu. Sunt întotdeauna impresionat de această simplă strofă a lui Anne Campbell, scrisă pentru copilul ei. Ea a spus:

Multe dintre dumneavoastră sunteţi mame. Aveţi responsabilitatea de a vă hrăni şi a vă creşte copiii. Când veţi îmbătrâni şi părul vă va albi, nu veţi întreba despre îmbrăcămintea la modă pe care aţi purtat-o, maşinile pe care le-aţi condus sau casa mare în care aţi locuit. Întrebarea arzătoare va fi: „Ce au reuşit să facă în viaţă copiii mei?“.

Dacă au reuşit să facă lucruri bune, veţi fi recunoscătoare. Dacă nu, nu vor exista prea multe lucruri cu care să vă consolaţi.

Am scris undeva: „Dumnezeu să vă binecuvânteze, mame. După ce toate victoriile şi înfrângerile vor fi însemnate pe răboj, după ce praful luptelor vieţii se va aşterne, după ce toate cele pentru care muncim din greu în această lume a strădaniei vor dispărea sub ochii noştri, voi veţi fi acolo, trebuie să fiţi acolo, să întăriţi noua generaţie, mişcarea continuă a perfecţionării rasei“ (One Bright, Shining Hope [2006], p. 18).

Cu câţiva ani în urmă, în Tabernacolul din Salt Lake, elder Marion D. Hanks a condus o masă rotundă. La acea masă rotundă participa şi o tânără atrăgătoare şi capabilă, divorţată, mamă a şapte copii cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani. Ea a spus că, într-o seară, a traversat strada pentru a duce ceva unei vecine. Ascultaţi-i cuvintele, aşa cum mi le amintesc:

„În timp ce mă întorceam acasă, mi-am putut vedea casa luminată în întregime. Am putut auzi ecoul glasurilor copiilor mei în timp ce ieşisem pe uşă câteva minute mai devreme. Ei spuneau: ’Mami, ce vom mânca la cină?’, ’Poţi să mă duci la bibliotecă?’, ’Trebuie să iau nişte hârtie pentru un afiş în seara asta’. Obosită, am privit casa şi am văzut luminile aprinse în toate camerele. M-am gândit la toţi acei copii care erau acasă, aşteptându-mă să vin şi să le îndeplinesc nevoile. Am simţit că poverile erau mai grele decât puteam eu duce.

Îmi amintesc că am privit cerul printre lacrimi şi am spus: ’Dragă Tată, în această seară nu mai pot să fac faţă. Sunt prea obosită. Nu mai pot să fac faţă. Nu pot să merg acasă şi să am grijă singură de toţi acei copii. N-aş putea să vin la Tine şi să stau cu Tine doar o noapte? Mă voi întoarce mâine dimineaţă.’

Nu am auzit cu urechile cuvintele răspunsului, dar le-am auzit în mintea mea. Răspunsul a fost: ’Nu, micuţo, nu poţi veni la Mine acum. N-o să mai vrei niciodată să te întorci. Dar Eu pot veni la tine’“.

Sunt atât de multe mame tinere ca aceasta, care s-a simţit singură şi disperată, dar care a fost destul de norocoasă să aibă credinţă în Domnul care a iubit-o şi a ajutat-o.

Societatea de Alinare înseamnă credinţă. Înseamnă să acorzi fiecărui lucru prioritatea cuvenită. Înseamnă să-ţi plăteşti zeciuiala.

Elder Lynn Robbins, din Cei Şaptezeci, spune această istorisire despre un preşedinte de ţăruş din Panama.

Ca tânăr băiat întors recent din misiune, el a găsit fata cu care voia să se căsătorească. Ei erau fericiţi, dar foarte săraci.

Apoi, a venit un anumit moment, în care alimentele şi banii s-au sfârşit. Era sâmbătă şi dulapul era absolut gol. Rene era foarte trist pentru că tânăra lui soţie era înfometată. A hotărât că nu avea altă soluţie decât să folosească banii de zeciuială pentru a cumpăra nişte alimente.

În timp ce ieşea din casă, soţia l-a oprit şi l-a întrebat unde se ducea. El i-a spus că se ducea să cumpere mâncare. Ea l-a întrebat de unde avea banii. El i-a spus că erau banii de zeciuială. Ea a spus: „Aceia sunt banii Domnului – nu poţi să-i foloseşti ca să cumperi alimente“. Credinţa ei a fost mai puternică decât a lui. A pus banii la loc şi s-au culcat flămânzi în acea seară.

În dimineaţa următoare, nu au avut nimic de mâncare la micul dejun şi au plecat la biserică postind. Rene a dat banii de zeciuială episcopului, dar a fost prea mândru să-i spună episcopului că se aflau în impas.

După adunări, el şi soţia lui au părăsit capela îndreptându-se spre casă. Nu ajunseseră prea departe când un membru nou i-a strigat din casa lui. Acest bărbat era pescar şi le-a spus că avea mai mulţi peşti decât avea nevoie. El a pus cinci peşti într-o bucată de ziar, pentru ei, şi ei i-au mulţumit. În drumul spre casă, ei au fost opriţi de un alt membru care le-a dat tortillas, un fel de lipie; apoi, altcineva i-a oprit şi le-a dat orez; un alt membru i-a văzut şi le-a dat fasole.

Când au ajuns acasă, aveau mâncare pentru două săptămâni. Eu fost şi mai surprinşi când au desfăcut pachetul cu peşti şi au găsit doi peşti foarte mari şi nu cei cinci mai mici pe care au crezut că-i văzuseră. Ei au tăiat peştele în bucăţi şi le-au depozitat în frigiderul vecinului.

Au depus mărturie în repetate rânduri că nu au mai flămânzit niciodată de atunci.

Stimatele mele surori, toate aceste calităţi minunate pe care le reprezintă Societatea de Alinare înseamnă să fii „îmbrăţişat pentru veşnicie în braţele dragostei Lui“.

Acesta este lucrul pe care îl dorim toţi. Acesta este lucrul la care sperăm toţi. Acesta este lucrul pentru care ne rugăm toţi.

Doar un cuvânt de încheiere, stimatele mele surori. Vă reamintesc că nu sunteţi cetăţeni de mâna a doua în împărăţia lui Dumnezeu. Voi sunteţi creaţia Lui divină. Bărbaţii deţin preoţia. Dumneavoastră vă revine un rol diferit dar, de asemenea, extrem de important. Fără dumneavoastră, planul fericirii al Tatălui nostru nu ar fi împlinit şi nu ar avea un sens real. Dumneavoastră reprezentaţi cincizeci la sută din membrii Bisericii şi sunteţi mamele celorlalţi cincizeci la sută. Nimeni nu vă poate da la o parte cu uşurinţă.

Zilele trecute, am primit o scrisoare de la o prietenă dragă. Numele ei este Helen şi numele soţului ei este Charlie. Printre alte lucruri ea scrie următoarele:

„Astăzi, Charlie şi cu mine am vorbit la adunarea de împărtăşanie. În cuvântarea mea, eu am vorbit despre sfatul pe care mi l-ai dat când am absolvit liceul din Idaho Falls şi mi-am făcut planuri să urmez Colegiul Ricks. Mi-ai spus că ar trebui să urmez Colegiul Bisericii din Hawaii, unde aş avea o şansă mai mare să întâlnesc şi să mă căsătoresc cu un tânăr cu strămoşi chinezi.

Ţi-am urmat sfatul şi am urmat acel colegiu, unde l-am cunoscut pe Charlie şi m-am căsătorit cu el. Suntem căsătoriţi de 37 de ani şi avem cinci copii. Toţi cei cinci copii ai noştri au slujit în misiuni… Trei dintre copiii noştri s-au căsătorit în templul din Hawaii. Avem doi copii necăsătoriţi şi sperăm ca ei să-şi găsească persoane demne cu care să intre curând în templu. Avem şase nepoţi adorabili şi alţi doi pe drum.

Am fost binecuvântată să am un soţ credincios, care-şi cinsteşte preoţia şi a fost demn să-L slujească pe Domnul ca episcop, preşedinte de ţăruş şi preşedinte de misiune. Am avut privilegiul să-l sprijin în responsabilităţile sale în Biserică. Eu am slujit ca preşedintă a Societăţii de Alinare din ţăruş timp de aproape cinci ani.

Astăzi, când îmi număr binecuvântările, nu mă pot împiedica să nu mă gândesc la influenţa mare pe care ai avut-o în viaţa mea. Vreau să ştii că ţi-am urmat sfatul şi, datorită acestui lucru, viaţa mea a fost binecuvântată din belşug. Îţi mulţumesc pentru că ţi-ai făcut timp să-mi urmăreşti progresul după ce am plecat din Hong Kong pentru a veni în America“.

Iată ce face Societatea de Alinare pentru femei. Le dă prilejul să crească şi să se dezvolte. Le dă statutul de regine în casele lor. Le dă un loc şi o poziţie în care să crească pe măsură ce îşi pun în practică talentele. Le dă mândrie şi îndrumare în viaţa de familie. Le dă prilejul să se bucure de soţi şi copii buni şi eterni.

Ce organizaţie glorioasă este Societatea de Alinare? Nu există nimic în lume care să se poată compara cu ea.

Fie ca Domnul să vă binecuvânteze pe fiecare dintre dumneavoastră cu aceste calităţi minunate care se formează ca urmare a activării în organizaţia Societăţii de Alinare. Mă rog pentru acestea, cu umilinţă, în numele lui Isus Hristos, amin.