Să fim bărbaţi

Cu ani în urmă, când fraţii mei şi cu mine eram băieţi, mama noastră a suportat o operaţie radicală pentru a înlătura cancerul. Aproape că era să moară. Mare parte din ţesuturile musculare ale gâtului şi ale umărului i-au fost extirpate şi mult timp a fost dureros pentru ea să-şi folosească braţul drept.

Într-o dimineaţă, cam la un an după operaţie, tatăl meu a dus-o pe mama la un magazin de electrocasnice şi l-a rugat pe manager să-i arate cum să folosească o maşină pe care o avea pentru călcat. Maşina se numea Ironrite. Se acţiona dintr-un scaun, apăsând pedalele cu genunchii pentru a apropia şi a îndepărta un cilindru căptuşit de o suprafaţă metalică încinsă, introducând cămăşi, pantaloni, rochii şi alte articole de îmbrăcăminte. Puteţi vedea că aceasta ar fi făcut călcatul (care era foarte dificil în familia noastră cu cinci băieţi) mult mai uşor, mai ales pentru o femeie care nu-şi putea folosi braţul cu uşurinţă. Mama a fost extrem de surprinsă când tata i-a spus managerului că vor cumpăra maşina şi, apoi, că vor plăti cu bani gheaţă. În ciuda unui venit bun pe care-l avea tatăl meu ca medic veterinar, operaţia mamei şi medicamentele îi aduseseră într-o situaţie financiară precară.

În drum spre casă, mama a fost supărată: „Cum putem să ne permitem să cumpărăm maşina, de unde avem bani? Cum ne vom descurca acum?“ În final tata i-a spus mamei că el nu mâncase la prânz de aproape un an pentru a economisi destui bani. „Acum, când calci“, a spus el, „nu va trebui să te opreşti şi să te duci în dormitor ca să plângi până îţi trece durerea de mână“. Ea nu ştia că el aflase aceasta. La acea vreme nu ştiam despre sacrificiul tatălui meu şi despre dovada lui de dragoste pentru mama, dar acum, că am aflat, îmi spun: „Iată un bărbat adevărat“.

Profetul Lehi i-a rugat pe fiii lui răzvrătiţi, spunând: „ridicaţi-vă din ţărână, fiii mei, şi fiţi bărbaţi“ (2 Nefi 1:21; subliniere adăugată). După vârstă, Laman şi Lemuel erau bărbaţi, dar în ceea ce priveşte caracterul şi maturitatea spirituală, încă erau ca nişte copii. Cârteau şi se plângeau dacă li se cerea să facă ceva greu. Nu acceptau autoritatea nimănui care ar fi încercat să-i corecteze. Nu preţuiau lucrurile spirituale. Recurgeau uşor la violenţă şi le plăcea să facă pe victimele, acuzându-i pe alţii.

Vedem astfel de atitudini şi astăzi. Unii acţionează ca şi când ţelul cel mai de seamă al omului ar fi propria lui plăcere. Toleranţa socială a unor comportamente altădată neacceptabile „absolvă oamenii de responsabilitatea pentru acţiunile lor “, astfel încât mulţi cred că este acceptabil să aducă pe lume copii în afara căsătoriei şi să coabiteze mai degrabă decât să se căsătorească.¹ Evitarea angajamentelor este considerată deşteptăciune, iar sacrificarea pentru binele altora este considerată naivitate. Pentru unii, o viaţă de muncă şi realizări este opţională. Un psiholog care a studiat fenomenul în creştere a ceea ce el numeşte „tineri bărbaţi care nu progresează“, descrie acest scenariu:

„Justin frecventează facultatea un an sau doi, cheltuieşte mii de lei din banii părinţilor, apoi se plictiseşte şi revine acasă pentru a locui în vechea lui cameră, acelaşi dormitor în care a locuit când era în liceu. Lucrează 16 ore pe săptămână făcând copii xerox sau jumătate de normă la o cafenea.

Părinţii lui sunt disperaţi: ’Justin, ai 26 de ani. Nu mergi la facultate. Nu ai o meserie. Nici măcar nu ai o prietenă. Ce planuri ai? Când ai să-ţi găseşti drumul în viaţă?’

’Care-i problema?’ întreabă Justin. ’N-am fost arestat pentru nimic. Nu v-am cerut bani. De ce nu vă liniştiţi?’“.²

Ce fel de ambiţie vi se pare asta?

Noi, cei care deţinem preoţia lui Dumnezeu, nu ne putem permite să trăim o viaţă fără scopuri. Noi avem o lucrare de îndeplinit (vezi Moroni 9:6). Noi trebuie să ne ridicăm din ţărâna indulgenţei faţă de sine şi să fim bărbaţi! Pentru un băiat, dorinţa de a deveni bărbat este o minunată năzuinţă – un bărbat puternic şi capabil; cineva care poate crea şi clădi lucruri, care poate conduce; cineva care poate face lumea mai bună prin acţiunile şi influenţa sa. Este o minunată năzuinţă pentru aceia dintre noi care suntem mai în vârstă, să ne comportăm aşa cum trebuie să se comporte adevăraţii bărbaţi şi să fim exemple pentru cei care se uită la noi ca la un ideal.

În mare măsură, adevărata bărbăţie este definită de comportamentul nostru faţă de femei. Prima Preşedinţie şi Cvorumul celor Doisprezece Apostoli au exprimat idealul pe care trebuie să-l urmăm în aceste cuvinte:

„Căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este rânduită de Dumnezeu, familia fiind esenţială pentru planul Creatorului cu privire la destinul etern al copiilor Lui. Copiii au dreptul de a se naşte din părinţi căsătoriţi şi au dreptul de a fi crescuţi de un tată şi o mamă care-şi onorează jurămintele căsătoriei cu totală fidelitate… Planul divin pentru taţi este de a conduce familiile lor cu dragoste şi dreptate şi ei sunt răspunzători de satisfacerea nevoilor pentru viaţă şi protejarea familiilor lor“.³

De-a lungul anilor, am vizitat membri ai Bisericii din multe ţări şi, în ciuda diferenţelor sociale şi de cultură, pretutindeni am fost impresionat de credinţa şi capacitatea femeilor noastre, inclusiv a unora foarte tinere. Atât de multe dintre ele posedă o remarcabilă credinţă şi bunătate. Ele cunosc scripturile. Sunt echilibrate şi încrezătoare. Mă întreb: Avem bărbaţi potriviţi pentru aceste femei? Vă dezvoltaţi dumneavoastră, tinerii băieţi, într-o tovărăşie demnă, astfel încât aceste femei să vă privească şi să vă respecte?

Preşedintele Gordon B. Hinckley, vorbind la sesiunea preoţiei din cadrul Conferinţei Generale din aprilie 1998, a dat sfaturi speciale pentru tinerii băieţi:

„Fata cu care vă căsătoriţi îşi asumă un mare risc căsătorindu-se cu dumneavoastră. Dumneavoastră veţi influenţa în mare măsură restul vieţii ei…

Lucraţi ca să dobândiţi educaţie. Asimilaţi cât de multe cunoştinţe puteţi. Lumea vă va răsplăti în special pentru ceea ce crede că meritaţi. Pavel a vorbit foarte direct când i-a scris lui Timotei: ’Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă, şi este mai rău decât un necredincios’(1 Timotei 5:8)”.⁴

Integritatea este o cerinţă fundamentală pentru a fi bărbaţi. Integritatea înseamnă să fii sincer, dar înseamnă, de asemenea, şi acceptarea responsabilităţii şi onorarea angajamentelor şi legămintelor. Preşedintele N. Eldon Tanner, fost consilier în Prima Preşedinţie, un om integru, a spus cuiva, care venise la dânsul pentru a fi sfătuit:

„Un tânăr băiat a venit la mine, nu cu mult timp în urmă, spunând: ’Am făcut o înţelegere cu un bărbat care-mi cere să fac anumite plăţi în fiecare an. Am restanţe şi nu pot face acele plăţi, pentru că, dacă le fac, îmi voi pierde casa. Ce să fac?’

M-am uitat la el şi i-am spus: ’Respectă-ţi angajamentul’.

’Chiar dacă îmi pierd casa?’

I-am spus: ’Nu vorbesc despre casa ta. Vorbesc despre înţelegerea pe care ai făcut-o; şi cred că soţia ta mai degrabă ar dori să aibă un soţ care să-şi ţină cuvântul şi să-şi îndeplinească obligaţiile… şi să închirieze o casă, decât să aibă o casă cu un soţ care nu-şi ţine legămintele şi angajamentele.’“⁵

Oamenii buni fac câteodată greşeli. Un bărbat integru va recunoaşte cu onestitate şi-şi va corecta greşelile, iar acela este un exemplu pe care-l putem respecta. Uneori oamenii încearcă dar nu reuşesc. Nu toate obiectivele demne se realizează, în ciuda onestităţii cuiva şi a celor mai mari eforturi. Bărbăţia adevărată nu se măsoară întotdeauna după rezultatele muncii cuiva, ci după munca depusă – după străduinţa cuiva.⁶

Chiar dacă va face unele sacrificii şi se va lipsi de unele plăceri în timp ce-şi onorează angajamentele, bărbatul adevărat va duce o viaţă plină de împliniri. El dă mult, dar primeşte şi mai mult şi trăieşte mulţumit pentru că are aprobarea Tatălui său Ceresc. Viaţa unui adevărat bărbat este o viaţă demnă de dorit.

Cel mai important, când luăm în considerare sfatul de a fi bărbaţi, trebuie să ne gândim la Isus Hristos. Când Pilat L-a adus pe Hristos afară, purtând o cunună de spini, a declarat: ’Iată omul!’“ (vezi Ioan 19:4-5). Pilat poate că nu a înţeles pe deplin semnificaţia propriilor lui cuvinte, dar Domnul într-adevăr a stat atunci în faţa poporului, aşa cum stă şi astăzi, cel mai înalt ideal al bărbăţiei. Iată omul!

Domnul i-a întrebat pe ucenicii Lui ce fel de oameni ar trebui ei să fie şi apoi a răspuns: „Adevărat vă spun Eu vouă, tot aşa cum sunt Eu“ (3 Nefi 27:27; vezi, de asemenea, 3 Nefi 18:24). Acesta este lucrul fundamental pe care trebuie să-l căutăm. Ce lucruri a făcut El, pe care noi, ca bărbaţi, le putem imita?

Isus a respins ispita. Când s-a confruntat cu însuşi marele ispititor, Isus „nu [a cedat] ispitei“ (Mosia 15:5). El a răspuns cu scriptura: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 4:4). Poruncile şi standardele Evangheliei sunt, de asemenea, protecţia noastră şi, asemenea Salvatorului, putem primi putere din scripturi pentru a rezista ispitei.

Salvatorul a fost supus. El a părăsit complet „omul firesc“ (Mosia 3:19) şi a supus voinţa Sa voinţei Tatălui (vezi Mosia 15:7 ). El a fost botezat pentru a arăta „că, în ce priveşte trupul, El se umileşte în faţa Tatălui şi poartă mărturie înaintea Tatălui că El va fi supus Lui în ţinerea poruncilor Lui“ (2 Nefi 31:7).

Isus „umbla din loc în loc, făcea bine“ (Faptele apostolilor 10:38). El a folosit puterile divine ale sfintei preoţii pentru a-i binecuvânta pe cei aflaţi în nevoie, „cum ar fi să-i vindece pe cei bolnavi, să-i învieze pe cei morţi, să-i facă pe cei schilozi să meargă, iar pe orbi să-şi recapete vederea, şi pe surzi să audă, şi să vindece tot felul de boli“ (Mosia 3:5). Isus a spus apostolilor Săi: „Şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească, şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi“ (Marcu 10:44-45). Ca tovarăşi slujitori ai Lui, putem deveni mari în împărăţia Sa prin dragoste şi slujire.

Salvatorul nu s-a temut şi s-a opus diavolului şi greşelilor. „Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu… şi le-a zis: ’Este scris: «Casa Mea se va chema o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari»’“ (Matei 21:12-13). El i-a chemat pe toţi să se pocăiască (vezi Matei 4:17) şi să fie iertaţi (vezi Ioan 8:11; Alma 5:33). Tot astfel, noi putem să fim fermi, să apărăm lucrurile sfinte şi să ridicăm un glas de avertizare.

El Şi-a dat viaţa pentru a mântui omenirea. Cu siguranţă, noi putem accepta responsabilitatea pentru cei pe care El ni i-a încredinţat pentru a avea grijă de ei.

Dragi fraţi, să fim bărbaţi – chiar aşa cum este El. În numele lui Isus Hristos, amin.